vineri, 21 ianuarie 2011

Logo

Cine suntem

Asociaţia Timon Iasi este persoană juridică română non-profit, cu caracter patrimonial, umanitar şi de binefacere, nonconfesional si nonguvernamental, constituită în condiţiile Ord. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Sediul asociaţiei noastre se afla în Iasi, str. Dorojinca nr. 2.

Asociaţia Timon Iasi desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei copilului urmarind integrarea în societate a tinerilor instituţionalizaţi. In activităţile pe care le întreprindem, primează interesul superior al tânărului, indiferent de  sex, religie, apartenenţă etnică, socială şi naţională. Incercam pe cat posibil ca deciziile sa fie luate de comun acord cu tanarul aflat în dificultate şi urmarim cu precădere integrarea acestuia social şi profesional. Asigurarea unui climat favorabil pentru dezvoltarea acestor tineri respectarea individualităţii fiecărui beneficiar al serviciului, respectarea libertăţii de a alege sunt repere dupa care ne ghidam activitatea. 

Alte principii ce stau la baza muncii noastre sunt:
  • asigurarea accesului la serviciile sociale, medicale, culturale şi de altă natură prin eliminarea oricărei forme de discriminare şi excluziune socială;
  • oferirea de servicii de calitate, accesibile, flexibile şi adaptate nevoilor şi vârstelor beneficiarilor;
  • asigurarea drepturilor, a siguranţei beneficiarilor, protejând interesele acestora, dar şi pe cele colective ale comunităţii;
  • accesul la informaţii privind drepturile fundamentale ale omului;
  • respectarea demnităţii si intimităţii beneficiarului;
  • respectarea confidenţialităţii;
  • dezvoltarea parteneriatului dintre părţile implicate în procesul de acordare a serviciilor sociale şi beneficiarii acestora; 
  • unicitatea  beneficiarul;
  • adaptarea serviciilor oferite tinerilor ţinându-se cont de gradul său de dezvoltare fizică, psihică şi emoţională;
  • respectarea cu prioritate a drepturilor tânărului.